Trei spectacole în aer liber, la care accesul este gratuit, marchează debutul Stagiunii 2018-2019 a Operei Naţionale Române din Cluj-Napoca. Cele trei evenimente au loc în cadrul unor tradiţii muzicale unice în ţară, organizate deja de patru ani: “La Operă” şi “Opera Aperta”.
Piaţa Avram Iancu şi Piaţa Unirii din Cluj-Napoca se transformă, o dată pe an, în locul unde orice trecător se transformă într-un spectator al Operei – indiferent de statutul social, vestimentaţie sau cultură muzicală. Spectacolele Operei ajung, astfel, la zeci de mii de oameni, de la clujeni la turişti din lumea întreagă, iar cele două pieţe-simbol ale oraşului de pe Someş sunt veritabile scene pentru artiştii talentaţi.
Primul eveniment al Operei Naţionale Române din Cluj este “LA OPERĂ 2018: Concertul de deschidere a Stagiunii 2018 – 2019”, care va avea loc sâmbătă, 1 septembrie, de la ora 20:00, în cadrul feeric și deja emblematic din aer liber, pe esplanada teatrului din Piața Avram Iancu, într-un eveniment așteptat an de an de mii de spectatori.
Pasiunea, farmecul și dinamismul, drama, ardoarea și melancolia, comicul și pătimașul liric își vor aduce notele particulare într-un minunat colaj muzical de momente orchestrale, solistice, de ansamblu și corale reprezentative, în compania îndrăgiților soliști ai Operei, acompaniați de Corul și Orchestra Operei Naționale Române din Cluj-Napoca.
“La Operă” a reuşit, an de an, să impresioneze prin concertele sale extraordinare, montate în aer liber, în fața a mii de spectatori dornici să resimtă pulsul vivant al operei în contextul inedit al aerului liber.
Cei de la Operă spun că anul acesta, “evenimentul continuă tradiția artistică a teatrului nostru liric, revelând fascinația și premierele-surpriză pregătite pentru Anul Centenar 2018 și, totodată, pentru celebrarea a o sută de ani de existență a Operei Naționale Române din Cluj-Napoca, în anul 2019”.
Apoi, duminică, 2 septembrie, şi marţi, 4 septembrie, spectacolele – ”Elixirul Dragostei” de Gaetano Donizetti și ”Turandot ” de Giacomo Puccini – se mută pe scena din Piaţa Unirii, care va găzdui emblematicul și strălucitorul festival liric în aer liber, “Opera Aperta!”.
“Opera cum nu ați mai văzut-o vreodată! este promisiunea OPERA APERTA 2018, care vă va surprinde cu fascinația, armonia și unicitatea artistică a două dintre cele mai îndrăgite titluri ale repertoriului liric universal, în interpretarea unor distribuții internaționale impozante, ce-i aduce în fața publicului pe artiștii Operei Naționale Române din Cluj-Napoca și invitații săi speciali. Ambele evenimente sunt dedicate întregii cetății clujene, oferind acces liber publicului spectator”, transmite Opera Naţională Română din Cluj-Napoca.
Prima seară muzicală, duminică, 2 septembrie 2018, ora 20:00, poartă amprenta compozitorului Gaetano Donizetti care ne va cuceri picătură cu picătură, într-o reprezentație savuroasă a spectacolului ”Elixirul dragostei”, aflat sub semnătura regizorului italian Matteo Mazzoni și prezentat în premieră pe scena clujeană în luna februarie 2018. Invitatul special al serii va fi bas-baritonul Zoltán Nagy, un fin interpret liric și actor versatil, absolvent al Academiei de Muzică ”Gheorghe Dima”, aclamat pe marile scene ale lumii și deținător al titlului de cel mai tânăr solist al Wiener Staatsoper.
Farmecul orientului îndepărtat ne va cuprinde în mrejele sale în cea de-a doua seară a evenimentului, 4 septembrie 2018, de la ora 20:00, prin povestea emoționantă a prințesei Turandot, în ultima și cea mai apreciată capodoperă semnată de Giacomo Puccini. Spectacolul o are ca invitată specială în rolul titular pe celebra soprană coreeană Lilla Lee, o interpretă veritabilă a neînduplecatei prințese Turandot, care a făcut-o celebră la nivel internațional.
Ambele evenimente se bucură de sprijinul autorităţilor locale din Cluj-Napoca, iar organizatorii anunţă că, în cazul excepțional al condițiilor meteo nefavorabile, cele două spectacole vor fi decalate cu o zi, pentru datele de 3 și respectiv 5 septembrie 2018, în aceeași locație.
sursa foto: Opera Naţională Română Cluj-Napoca / Facebook