Contrar aşteptărilor, oamenii tind să se liniştească, şi nu să se enerveze, atunci când navighează pe Facebook şi Twitter, potrivit unei lucrări a unui absolvent al Universităţii Berkeley din California.

Galen Panger, care acum lucrează la Google, a realizat lucrarea sa de dizertaţie intitulată “Emoţiile pe reţelele de socializare” (Emotion in Social Media).

“Cred că cei mai mulţi oameni nu a asocia cuvântul “calm” cu reţelele de socializare, dar una dintre cele mai clare descoperiri din lucrarea mea e că oamenii tind să se liniştească – să se simtă mai relaxaţi, adormiţi, plictisiţi – când navighează pe Facebook şi Twitter”, a explicat Panger.

În lucrarea sa, tânărul a notat că nu există un “subiect mai central pe reţelele de socializare decât emoţia”, punctând că emoţiile sunt un adevărat combustibil pentru mişcările care s-au dezvoltat în social media, de la Primăvara Arabă la Black Lives Matter.

“Emoţia e tristeţea care se răspândeşte prin reţelele de socializare când moare o vedetă sau după un atac armat. Emoţia e viaţa fericită pe care suntem preocupaţi să o arătăm prietenilor noştri virtuali, momentele de satisfacţie pe care abia aşteptăm să le arătăm lumii şi invidia de a vedea cele mai intense clipe ale vieţilor prietenilor noştri în timp ce noi ne continuăm viaţa obişnuită”, a notat Galen Panger.

Acesta a mai observat că descoperirea sa privind utilizatorii Facebook şi Twitter e contrară teoriei “contagiunii emoţionale”, care presupune că dacă un status e provocator, oamenii se vor simţi la fel.

“Deci, fie contagiunea emoţională e greşită, fie nu e destul de potentă să depăşească factorii situaţionali care pot fi asociaţi navigării pe reţelele de socializare, precum statul în pat sau aşteptatul trenului”, spune Panger.

Lucrarea tânărului a fost desemnată câştigătoare de iSchools Inc, un consorţiu de mai mult de 80 de universităţi şi alte instituţii, iar Galen Panger a fost premiat cu 2.500 de dolari la finalul lunii martie.

sursa foto: pixabay.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here