Perseidele, ploaia de meteori vizibilă cu ochiul liber în emisfera nordică, sunt printre cele mai populare fenomene astronomice. Aşa-zisele “stele căzătoare” îi fac pe oameni să exclame de fiecare dată când străbat întunericul cerului.

Astronomii au anunţat că apogeul Perseidelor are loc în noaptea de 12 spre 13 august 2018, aşa că cei care au vrut să vadă spectacolul pus în scenă de meteori s-au urcat în maşini şi au căutat locurile ferite din jurul oraşelor unde să poată privi cerul în linişte.

La Cluj, asta a însemnat pentru mulţi să traverseze pădurea Făget şi să ajungă în pe dealurile din zona Ciurila-Sălicea. Aici, maşinile stăteau parcate partea dreaptă a drumului, iar oamenii erau ieşiţi pe iarbă, cu ochii pe cer.

Zeci de meteori au străbătut cerul nopţii, fiind acompaniaţi de “uau”-uri şi zâmbete. Chiar şi în lipsa lor, ochii au fost lipţi de cerul înstelat, destul de fascinant şi misterios şi fără “săgeţile” de lumină ale Perseidelor.

*Avioanele charter şi cursele de linie care tranzitează cerul Clujului au făcut concurenţă serioasă Perseidelor*

Perseidele, “ploaia de stele” a verii

Ploaia este vizibilă din mijlocul lunii iulie, în fiecare an, atingându-și apogeul între 9 și 14 august, și depinde de localizarea în particular a fluxului.

La apogeu, rata meteorilor atinge 60 și chiar mai mulți pe oră. Ei pot fi urmăriți pe tot cuprinsul cerului, dar din cauza căii orbitei Swift-Tuttle, Perseidele sunt mai ales vizibile în emisfera nordică. Ca și celelalte ploi de meteori, rata ploii este mai mare în orele dinaintea zorilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here